Jurassic Park Superliga! Punctele și spectacolul le produc „dinozaurii”: cine sunt fotbaliștii de peste 33 de ani determinanți pentru echipele lor în campionat! SPECIAL

Jurassic Park Superliga! Punctele și spectacolul le produc „dinozaurii”: cine sunt fotbaliștii de peste 33 de ani determinanți pentru echipele lor în campionat! SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

Superliga continuă să producă și să lanseze tineri cu mare potențial, Louis Munteanu (CFR Cluj), Tavi Popescu (FCSB) și Mihnea Rădulescu (Petrolul) fiind doar câțiva din remarcații startului de sezon. În paralel, regula U21 își produce și ea efectele pozitive. Dar parcă de mult prima parte a campionatului n-a subliniat mai pregnant aportul veteranilor în forma echipelor din campionat!

Avem, cel puțin la acest moment, un Jurassic Park Superliga prin prisma evoluțiilor remarcabile ale jucătorilor trecuți de 30 de ani. Iar în lotul celor 38 de „dinozauri”, pe care-i numim astfel cu apreciere și plecând de la declarația celebră a lui Dan Nistor, compus de noi din fotbaliștii care au împlinit deja 33 de ani, sunt nume determinante pentru echipele la care activează! Ei produc punctele, dar și spectacolul!

Să-i parcurgem împreună, să-i aplaudăm și, în final, să descoperim împreună și cum ar arăta primul 11 ideal, cu rezerve și antrenor, al acestui segment special din Superliga!

Portari. Parcă de nicăieri, providențiali!

Jesus Fernandez (Poli Iași) e unul din portarii cu evoluțiile cele mai bune în start de sezon. La 36 de ani, a fost un punct-cheie în revenirea produsă la moldoveni de Emil Săndoi. Spaniolul are 5 meciuri fără gol primit, inclusiv cu FCSB, Craiova și „U” Cluj! Iar paradele lui au contat enorm în parcursul pozitiv recent al moldovenilor.

Mai avem goalkeeperi din categoria 33+, dar îl menționăm pe David Lazar (Gloria Buzău), sosit în această vară de la Universitatea Craiova. Cu el între buturi, formația lui Eugen Neagoe a pierdut doar un meci din patru, reușind să păstreze poarta intactă cu Farul Constanța și Oțelul Galați!

Totodată, să nu-l uităm Denis Rusu, căpitanul Unirii Slobozia, nou-promovată care după 12 etape se poate lăuda cu victorii la Farul și Sepsi, remize cu campioana FCSB și liderul „U” Cluj. Dar și pe Giannis Anestis, grecul fost la AEK Atena sau IFK Goteborg, care a debutat în ultima rundă pentru FC Botoșani într-o victorie fără gol primit cu Rapid! Evoluție pentru care a prins și Echipa Etapei!

Fundași dreapta. Fascinantul Crețu, experiența lui Râpă

Pentru fundași dreapta, Vali Crețu (FCSB) impresionează încă la 35 de ani, liderul de vârstă din vestiarul campioanei adjudecându-și locul de titular în bandă la echipa lui Gigi Becali. Verva, explozia și risipa de energie îl caracterizează admirabil!

Deși rapidistul Braun a avut evoluții oscilante, mutat de pe un flanc pe altul funcție de antrenor în evoluția Lennon – Șumudică, să nu uităm totuși că a fost căpitanul giuleștenilor în primele 6 runde și că a marcat două goluri esențiale, pentru 1-1 la Craiova și la UTA!

Mult mai consistent în joc a fost Cornel Râpă, sosit în vară la UTA Arad. Cu el pe teren, formația lui Mircea Rednic, liderul de vârstă al tehnicienilor din Superliga, a pierdut doar 2 din 10 partide!

Fundași stânga. De la liderul Chipciu spre „nemuritorul” Camora

Poate cel mai valoros fundaș stânga în acest moment din campionat este Alex Chipciu care, la 35 de ani, și-a canalizat polivalența în excelență pe flanc defensiv. Aport uriaș pentru căpitan în parcursul Universității Cluj spre statutul de lider la zi în Superliga. Poți descoperi AICI toate secretele lui Alex Chipciu într-o confesiune fără precedent!

Nu sunt de ignorat, din categoria „dinozaurilor” pe acest post, nici Mario Camora (CFR Cluj), care la 37 de ani încă este extrem de util în Gruia, sau Constatin Toma, 37 de ani!, căpitanul tradițional al Unirii Slobozia. Acesta, deși utilizat mai mult din postura de rezervă, a fost totuși titular și integralist în 1-0 la Farul Constanța și, ultima etapă, în 2-2 cu liderul, meci în care a avut o evoluție de excepție și a și marcat!

Stoperi. Exemple și simboluri: Patriche, Găman, Papp, Săpunaru

Avem 12 fundași centrali trecuți de 33 de ani, iar în categoria lor sunt multe nume de forță pentru echipele din Superliga! Foarte multe din lucrurile bune obținute de FC Hermannstadt în start de sezon se datorează unui trio de stoperi cu foarte mare experiență. E vorba de I. Stoica, Găman, Bejan, în ordinea vârstei: 36, 35, 33!

Răzvan Patriche, la 38 de ani, a fost titular, integralist și căpitan pentru Dinamo în ultimele 4 etape, toate fără înfrângere deși echipa a avut mai mereu 4-5 absenți din oamenii de bază. Un exemplu oricum de devotament și implicare totală, pe sufletul „câinilor”.

Alexandru Benga (35 ani) e purtător de banderolă și reper în defensivă la UTA Arad, iar Rapidul a început să dea semne relative de viață, în apărare măcar, abia după ce Cristi Săpunaru, la 40 de ani, a redevenit titular după venirea lui Șumudică.

Paul Papp, fundamental pentru Petrolul Ploiești! Cu el în primul 11, prahovenii au pierdut un singur meci din 11 și au reușit să iasă fără gol încasat în 6 partide! Jos pălăria!

Să nu uităm că Vlad Chiricheș încă mai poate oferi enorm campioanei iar Bogdan Mitrea, la 37 de ani, a contribuit în 6 meciuri cu prestații din postura de rezervă la parcursul liderului Universitatea Cluj. De fiecare dată când a intrat, cum-necum, ardelenii n-au pierdut!

Mijlocași. În topul tuturor din Superliga: Nistor și Tachtsidis 

Foarte mult din ce înseamnă Clujul astăzi în campionat e meritul „dinozaurilor”. Atât CFR, prin Tachtsidis și Djokovic, cât și Universitatea, prin Dan Nistor. Dar, să-i luăm pe rând!

Croatul Djokovic nu a fost același nici la FCSB, nici la Rapid. În Gruia, casa performanțelor lui majore în Superliga, și-a regăsit „vibe-ul”. Gol și pasă de gol în doar 6 partide. În vreme ce grecul Tachtsidis e în topul celor mai buni fotbaliști din campionat, apreciat de mulți drept esențial pentru Dan Petrescu și echipa lui în acest moment.

La rivala din oraș, Dan Nistor e motor, inimă, „profesor” și probă de eficiență! Să marchezi 5 goluri și să oferi 3 pase de gol în 12 meciuri, la 36 de ani, funcționând ca un catalizator neobosit, asta da lecție de fotbal!

La 37 de ani, Adnan Aganovic a apărut în toate cele 12 meciuri ale nou-promovatei Unirea Slobozia, reușind pase de gol pentru 1-0 la Sepsi și 2-2 cu liderul Universitatea Cluj. Folosit în ambele benzi, dar și în axul median, un stop de experiență productivă de mare valoare! În vreme ce Cosmin Matei rămâne determinant pentru jocul covăsnenilor de la Sepsi, cu execuțiile și viziunea lui.

Atacanți. De la Deac spre Budescu, prin Gicu Grozav!

Deși mai degrabă mijlocaș, Ciprian Deac intră în analiza noastră pe post de atacant într-un 4-3-3 imaginar, acoperind flancul drept. Două goluri și două pase de gol în 8 apariții la CFR Cluj, deși are… 38 de ani!

Pe extrema stângă, din curtea Petrolului, talent remarcabil combinat cu experiență redutabilă: Gicu Grozav! Căpitanul „lupilor” a marcat un sfert din golurile echipei în campionat și este de neînlocuit!

Atacanții centrali ni-i scot în față pe Aurelian Chițu, om de bază în avanposturi la Hermannstadt, două goluri și pasă de gol în 12 runde, dar și pe omul de națională Denis Alibec! Noul căpitan al lui Gică Hagi a revenit la dobrogeni cu impact major: trei goluri și o pasă de gol în doar 7 apariții!

Nu l-am putea uita pe atacantul convertit de Eugen Neagoe la Gloria Buzău, unicul și mereu fascinantul Constantin Budescu! Nu doar că „Budi” a slăbit din nou, iar la 35 de ani, fie că a fost folosit mijlocaș central ofensiv, fie vârf, recent, a reușit un sfert din golurile nou-promovatei. În meciuri în care s-a distrat pe alocuri cu defensivele, ironizând stoperii chiar și prin… plecările de pe loc!

Primul 11 al „dinozaurilor” din Superliga pe baza evoluțiilor din primele 12 etape

J. Fernandez (Poli Iași) – V. Crețu (FCSB), Găman (Hermannstadt), Papp (Petrolul), Chipciu („U” Cluj) – Budescu (Buzău), Tachtsidis (CFR Cluj), Nistor („U” Cluj) – Deac (CFR Cluj), Alibec (Farul), Grozav (Petrolul)

Rezerve: Lazar (Buzău), Râpă (UTA), Chiricheș (FCSB), Săpunaru (Rapid), Patriche (Dinamo), Șeroni (Botoșani), Camora (CFR Cluj), Aganovic (Slobozia), Djokovic (CFR Cluj), C. Matei (Sepsi), Chițu (Hermannstadt)

Antrenor: Mircea Rednic (62)

Cei 38 de fotbaliști din Superliga care au împlinit 33 de ani

CFR Cluj: Deac (38), Camora (37), Djokovic (34), Tachtsidis (33)

FC Hermannstadt: I. Stoica (36), Găman (35), Chițu (33), Bejan (33)

Unirea Slobozia: C. Toma (37), Aganovic (37), D. Rusu (34)

„U” Cluj: Mitrea (37), Nistor (36), Chipciu (35)

Petrolul Ploiești: Papp (34), Mateiu (34), Grozav (34)

FC Botoșani: Șeroni (37), Țigănașu (34), Anestis (33)

Sepsi Sf. Gheorghe: D. Moldovan (34), C. Matei (33), Siger (33)

Gloria Buzău: Budescu (35), Lazar (33)

Rapid: Săpunaru (40), Braun (33)

FCSB: Crețu (35), Chiricheș (34)

Farul Constanța: Larie (37), Alibec (33)

UTA Arad: Benga (35), Râpă (34)

Oțelul Galați: I. Neagu (34), Yabre (33)

Poli Iași: J. Fernandez (36)

Dinamo: Patriche (38)

Universitatea Craiova: Lung (35)

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×